Definiția cu ID-ul 1269122:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cherchez la femme! (fr. se traduce literal prin: „Căutați femeia”, iar literar și liber: „Aici trebuie să fie o femeie la mijloc!”, dar de obicei nu se traduce, expresia fiind mai totdeauna citată în franțuzește). Ea a fost pusă în circulație și a intrat în vorbire datorită romanului (dramatizat în 1864) al lui Alexandre Dumas-tatăl: Les mohicains de Paris (Mohicanii Parisului). Atît în roman cît și în piesă, apărea un funcționar de poliție, copie fidelă a locotenentului Sartine care a trăit la Paris în secolul al XVIII-lea și care, în toate ocaziile, spunea: Cherchez la femme ! Pentru acest ofițer de poliție, cheia oricărui mister, a oricărei crime greu de dezlegat, a oricărei afaceri senzaționale, era... femeia! Această părere este însă mult mai veche. În urmă cu două mii de ani, satiricul latin luvenal spunea în satira a VI-a: Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit, adică: „Nu există litigiu, a cărui cauză să nu fie o femeie”. La fel cu polițaiul lui Dumas, misoginul erou Pigasov, din romanul Rudin de Turgheniev, de cîte ori i se povestea o nenorocire, întreba imediat: „Cum o cheamă?”, întrebarea referindu-se la numele femeii pe care el o bănuia a fi totdeauna pricina tuturor calamităților. (Turgheniev: Opere, vol. II). Regăsim expresia și în nuvela Duelul de Cehov, unde există un personaj Laievski, pentru care, în orice împrejurare, trebuie de asemenea să cauți femeia. La Fontaine exprimă aceeași idee în fabula Cei doi cocoși (Deux coqs vivaient en paix: une poule survint / Et voilà la guerre allumée!) LIT.